

| Evaluarea activităţii desfăşurate în anul 2009 |
|
MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELORINSPECTORATUL GENERAL AL JANDARMERIEI ROMÂNE
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Giurgiu
Cabinet – Informare şi Relaţii Publice
şos.Bucureşti, nr. 57, tel.0246 219 631, fax 0246 215 539
Evaluarea activităţii desfăşurate în anul 2009 Asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică în zona de competenţă, creşterea eficienţei activităţii de prevenire şi combatere a faptelor antisociale prin prezenţa activă a jandarmilor în mijlocul cetăţenilor şi asigurarea cu maximă eficienţă a misiunilor de pază şi protecţie – sunt principalele obiective care au stat la baza activităţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Giurgiu în anul 2009. ORDINE PUBLICĂ Structurile specializate din cadrul inspectoratului au executat misiuni specifice pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional şi contravenţional, ce au constat îndeosebi în:
Pentru menţinerea climatului de siguranţă publică, în anul 2009 jandarmii au executat misiuni atât independent, cât şi în cooperare cu celelalte instituţii cu atribuţii pe linie de ordine publică, în conformitate cu Planul General de Acţiune STRADA 2009. Astfel în perioada de referinţă au fost executate 4.470 misiuni de menţinere, asigurare şi restabilire a ordinii publice. Pe linia cooperării cu celelalte instituţii,activitatea inspectoratului s-a desfăşurat în baza planurilor de cooperare sau colaborare, fiind executate 1.316 acţiuni, în creştere cu 58%faţă de anul precedent, cele mai multe cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie, respectiv 1.043.
REZULTATE OBŢINUTE Pe linia constatării faptelor de natură contravenţională: au fost aplicate 1.391 sancţiuni contravenţionale, dintre care 782 amenzi contravenţionale în valoare de 228.500 lei şi 609 avertismente scrise. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, se observă o creştere a numărului sancţiunilor contravenţionale aplicate cu 10%.
Sancţiunile contravenţionale au fost aplicate pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi pentru activităţi comerciale ilicite, după cum urmează:
Pe linia constatării faptelor de natură penală, în perioada analizată au fost constatate 50 de infracţiuni (137 în anul 2008):
Din numărul total de infracţiuni, 42 au fost constatate în mediul urban, iar 8 în mediul rural, fiind identificaţi 70 de autori. Cu prilejul constatării faptelor de natură penală şi aplicării sancţiunilor contravenţionale au fost ridicate în vederea confiscării / confiscate şi introduse în camera de corpuri delicte un număr de 1.274 de bunuri, 90% dintre acestea constând în pachete de ţigări (1.142).
PAZĂ ŞI PROTECŢIE INSTITUŢIONALĂ Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Giurgiu, prin structurile specializate, asigură paza şi protecţia a 14 obiective dispuse în municipiul Giurgiu şi în localităţile Hotarele şi Bolintin Vale. Eficienţa misiunilor de pază şi protecţie s-a materializat prin:
Concomitent cu executarea pazei şi protecţiei obiectivelor, jandarmii execută menţinerea ordinii interioare în 7 săli de judecată din municipiul Giurgiu şi oraşul Bolintin Vale. Astfel, în anul 2009, jandarmii au asigurat desfăşurarea în bune condiţii a 72.045 procese, legitimând 15.136 persoane cu ocazia efectuării accesului în obiectivele din competenţă.
De asemenea, prin structurile specializate, inspectoratul asigură paza şi protecţia:
* * * Evaluarea activităţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Giurgiu a avut loc vineri, 18 decembrie, în prezenţa şefului Serviciului Cercetare - Documentare din cadrul I.G.J.R., colonel Emil Pogonici, a prefectului judeţului Giurgiu - Noruţ Stănişteanu, precum şi a conducerii instituţiilor cu care inspectoratul colaborează/cooperează. Atât reprezentantul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, cât şi ceilalţi invitaţi au adresat felicitări jandarmilor pentru modul în care şi-au îndeplinit atribuţiile în anul 2009, punându-se accent pe participarea activă la realizarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, în parteneriat cu Poliţia şi Poliţia de Frontieră. În acest sens, unul dintre obiectivele stabilite pentru anul 2010 este intensificarea activităţilor desfăşurate în cooperare cu toate structurile de ordine publică pentru creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor, concomitent cu menţinerea şi dezvoltarea climatului de securitate al comunităţii în general. * * * Prin prisma rezultatelor obţinute, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Giurgiu a avut un aport deosebit la creşterea nivelului de siguranţă al cetăţenilor din judeţul Giurgiu, contribuind totodată la consolidarea imaginii Jandarmeriei Române ca instituţie sigură şi credibilă aflată în slujba comunităţii. |
